Descriere
Martini & Rossi este principalul producator italian de vin spumant de renume mondial. Acestia recolteaza si depoziteaza strugurii in unitati bine specializate, dupa care sucul proaspat de la struguri Moscato Bianco, recoltati in zona Asti DOC (denumire de origine controlata) sunt transformati in faimosul vin spumant Asti Martini. Realizat prin metoda Martinotti, care dateaza din 1895, acesta este rezultatul unui proces de fermentare strict controlat, care garanteaza o calitate desavarsita si pastreaza dulceata naturala a strugurilor Moscato Bianco. Pentru procesul de preparare sunt selectati numai cei mai vigurosi ciorchini de struguri din inima regiunii Asti. Fermentatia este oprita dupa o perioada bine stabilita pentru a mentine dulceata naturala a mustului bine copt, care ii confera lui Asti gust si aroma unice definite prin influente de struguri, piersici si salvie. Incepand cu anul 1993, vinul a fost clasificat cu certificare DOCG si din 2004 a inregistrat cea mai mare productie sub acest apelativ. Cu un continut slab de alcool-intre 7 si 9,5 grade, prezinta bule fine si de lunga durata. Acest vin spumant fin si fructat este produs dupa toate regulile traditionale ale unui vin asti, obtinandu-si bulele intr-o singura fermentare, spre deosebire de cele doua ale sampaniilor frantuzesti. Asti Martini poate fi servit ca aperitiv inainte de masa sau dupa ce ati terminat masa, pentru a incununa multitudinea de arome savurate. Deoarece este un vin destul de fin si usor aromat nu il asociati cu preparate grele, care au gusturi puternice. Salatele, carnea de pasare gatita simplu, fructele de mare, pestele si dulciurile cu fructe sunt ideale cand vreti sa savurati langa ele si un pahar de Asti Martini.